Substanta activa: trimetazidinum
Producator: S.C. VIM SPECTRUM S.R.L. Romania
Grupa farmaceutica: alte medicamente pentru afectiuni cardiace

Indicatii:

In cardiologie: tratamentul pe termen lung al bolii coronariene: profilaxia crizelor de angina pectorala.
In ORL: tratamentul simptomatic si afectiunilor cohleo-vestibulare de origine ischemica: vertij si acufene.
In oftalmologie: tulburari corio-retiniene de origine vasculara.

Contraindicatii:

Hipersensibilitate la diclorhidratul de trimetazidina sau la oricare dintre excipientii produsului.

Administrare:

Doza recomandata este de 20 mg diclorhidrat de trimetazidina (o capsula Trimetazidin 20 mg) de 2-3 ori pe zi, in timpul meselor.

Compozitie:

O capsula contine diclorhidrat de trimetazidina 20 mg si excipienti pentru – continutul capsulei: lactoza monohidrat, amidon glicolat de sodiu, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal; capsula: eritrozina FD&C red 3 ( E 127 ), indigocarmin FD&C Blue 2 (E132), dioxid de titan (E171), gelatina.

Precautii:

Acest medicament nu este recomandat in crizele de angina pectorala; de asemenea, nu trebuie administrat ca tratament initial in angina instabila sau infarctul miocardic acut.
Daca in timpul tratamentului cu Trimetazidin 20 mg apar dureri anginoase, sunt necesare reinvestigarea coronaropatiei si reevaluarea tratamentului.

Excipienti
Deoarece medicamentul contine lactoza este contraindicat la bolnavii cu afectiuni ereditare rare cum sunt intoleranta la galactoza, deficitul de lactaza Lapp sau malabsorbtia glucoza-galactoza.

Atentionari:

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Trimetazidin 20 mg nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reactii adverse:

Trimetazidina este bine tolerata.

Rareori, s-au raportat tulburari gastrointestinale (greata si varsaturi).

Supradozaj:

Pana in prezent nu au fost raportate cazuri de supradozaj cu trimetazidina.

Interactiuni cu alte medicamente:

Nu au fost raportate interactiuni cu alte medicamente.

Sarcina si alaptarea:

tudiile efectuate la animale nu au pus in evidenta efecte teratogene; totusi, in absenta datelor clinice, riscul malformatiilor congenitale nu poate fi exclus.
De aceea, ca masura de precautie, se recomanda evitarea administrarii acestui medicament in timpul sarcinii. In absenta datelor privind excretia medicamentului in laptele matern, alaptarea nu este recomandata pe durata tratamentului.

Prezentare ambalaj:

Cutie cu 3 blistere din folie Al/PVC-COC-PVdC a cate 10 capsule.

Conditii de pastrare:

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj.
A se pastra la temperaturi sub 25 °C, in ambalajul original.
A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.