Indicatii:
Tygacil este indicat la adulţi pentru tratamentul următoarelor infecţii:
Infecţii complicate ale pielii şi ţesuturilor moi, cu excepţia infecţiilor piciorului diabetic
Infecţii complicate intra-abdominale
Tygacil trebuie utilizat numai în situaţiile în care se cunoaşte sau se suspectează că alte alternative terapeutice nu sunt adecvate.
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea corespunzătoare a medicamentelor antibacteriene.
Contraindicatii:
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi. Pacienţii hipersensibili la antibioticele din clasa tetraciclinelor pot fi hipersensibili la tigeciclină.
Administrare:
Doze
Doza recomandată la adulţi este de 100 mg iniţial urmată de doze de 50 mg la fiecare 12 ore, timp de 5 până la 14 zile.
Durata terapiei trebuie să fie stabilită în funcţie de severitate, locul infecţiei şi răspunsul clinic al pacientului.
Insuficienţa hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (Child-Pugh gradul A şi Child-Pugh gradul B) nu este necesară ajustarea dozelor.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (Child-Pugh gradul C), doza de Tygacil trebuie redusă la 25 mg la fiecare 12 ore, după administrarea dozei de atac de 100 mg. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (Child-Pugh gradul C) conducerea tratamentului se va face cu precauţie, cu monitorizarea pacienţilor în ceea ce priveşte răspunsul la tratament.
Insuficienţa renală
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală sau la pacienţii hemodializaţi.
Pacienţii vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea Tygacil la copii cu vârstă mai mică de 18 ani nu au fost încă stabilite. Sunt disponibile numai date farmacocinetice.
Mod de administrare
Tygacil se administrează numai prin perfuzie intravenoasă cu durata de 30 până la 60 de minute.
Compozitie:
Fiecare flacon de 5 ml de Tygacil conţine tigeciclină 50 mg. După reconstituire, 1 ml conţine tigeciclină 10 mg.
Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat
Acid clorhidric, hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)
Precautii:
În studiile clinice privind infecţiile complicate ale pielii şi ţesuturilor moi, infecţiile complicate intra-abdominale, infecţiile piciorului diabetic, pneumoniile nozocomiale şi în studiile privind microorganismele rezistente, a fost observată o rată a mortalităţii numeric mai mare în rândul pacienţilor trataţi cu Tygacil faţă de tratamentul comparator. Cauzele acestor constatări rămân necunoscute, dar eficacitatea şi siguranţa inferioare faţă de tratamentul comparator nu pot fi excluse.
Rezultatele obţinute par a fi mai slabe la pacienţii care dezvoltă suprainfecţii, în special pneumonie nozocomială. Pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape pentru dezvoltarea suprainfecţiilor. În cazul în care este identificat un focar de infecţie diferit de infecţia complicată a pielii şi ţesuturilor moi sau de infecţia complicată intra-abdominală după iniţierea tratamentului cu Tygacil, trebuie luată în
considerare instituirea unui tratament alternativ antibacterian, a cărui eficacitate a fost dovedită în tratamentul tipului specific de infecţie(i) prezentă(e).
Tygacil nu este aprobat pentru alte indicaţii clinice decât infecţiile complicate ale pielii şi ţesuturilor moi şi infecţiile intra-abdominale complicate. Utilizarea Tygacil în indicaţiile neaprobate nu este recomandată.
În cazul utilizării tigeciclinei au fost raportate reacţii anafilactice/anafilactoide care pot pune viaţa în pericol.
Au fost raportate cazuri de afectare hepatică, predominant de tip colestatic, la pacienţi trataţi cu tigeciclină, inclusiv unele cazuri de insuficienţă hepatică cu evoluţie fatală. Deşi, la pacienţi trataţi cu tigeciclină insuficienţa hepatică poate apărea datorită condiţiilor subiacente sau medicamentelor administrate concomitent, trebuie luată în considerare o posibilă contribuţie a tigeciclinei.
Antibioticele din clasa glicilciclinelor sunt similare structural cu cele din clasa tetraciclinelor.
Tigeciclina poate produce reacţii adverse similare cu cele produse de antibioticele din clasa tetraciclinelor. Aceste reacţii pot include fotosensibilizare, pseudotumor cerebri, pancreatită şi un efect anti-anabolic care a condus la creşterea azotului ureic din sânge, azotemie, acidoză şi hiperfosfatemie.
În asociere cu tratamentul cu tigeciclină a apărut (frecvenţă: mai puţin frecventă) pancreatită acută, care poate figravă (vezi pct. 4.8). La pacienţii cărora li se administrează tigeciclină şi care dezvoltă simptome, semne sau valori anormale ale rezultatelor de laborator care sugerează pancreatita acută, trebuie avut în vedere diagnosticul de pancreatită acută. Majoritatea cazurilor raportate au apărut după
minimum o săptămână de tratament. Au fost raportate asemenea cazuri la pacienţi care nu erau cunoscuţi cu factori de risc pentru pancreatită. De obicei, starea pacienţilor se îmbunătăţeşte după încetarea administrării tigeciclinei. În cazurile în care se suspectează apariţia pancreatitei trebuie să se aibă în vedere încetarea tratamentului cu tigeciclină.
Experienţa privind utilizarea tigeciclinei în tratamentul infecţiilor la pacienţii cu boli concomitente severe este limitată.
În cadrul studiilor clinice privind infecţiile complicate ale pielii şi ţesuturilor moi, cel mai frecvent tip de infecţie la pacienţii trataţi cu tigeciclină a fost celulita (59 %), urmat de abcesele majore (27,5 %). Nu s-au înrolat pacienţi cu patologie concomitentă severă, cum sunt cei cu imunitate deprimată, pacienţii cu infecţie a ulcerului de decubit sau pacienţii cu infecţii care au necesitat tratamente mai
lungi de 14 zile (de exemplu, fasciita necrozantă). S-a înrolat un număr limitat de pacienţi cu factori de co-morbiditate precum diabetul (20 %), boli vasculare periferice (7 %), consumatori de droguri intravenoase (2 %) şi pacienţi HIV-pozitivi (1 %). Experienţa privind tratarea pacienţilor cu bacteriemie concomitentă (3 %) este, de asemenea, limitată. De aceea, se recomandă o atitudine terapeutică de precauţie în cazul acestor pacienţi. Rezultatele obţinute în cadrul unui studiu de dimensiuni mari la pacienţi cu infecţie a piciorului diabetic a arătat că tigeciclina a fost mai puţin eficace decât comparatorul, ca urmare tigeciclina nu este recomandată pentru utilizare la aceşti pacienţi.
În cadrul studiilor clinice privind infecţiile complicate intra-abdominale, cel mai frecvent tip de infecţie la pacienţii trataţi cu tigeciclină a fost apendicita complicată (51 %), urmată de alte tipuri de diagnostic mai puţin frecvente, cum ar fi colecistita complicată (14 %), abcesele intra-abdominale (10 %), perforaţia de intestin (10 %) şi ulcerul gastric sau duodenal perforat în urmă cu mai puţin de 24 de ore (5 %). Din totalul acestor pacienţi, 76 % aveau peritonită difuză asociată (peritonită evidentă la examenul chirurgical). S-au inclus un număr limitat de pacienţi cu boli concomitente severe, cum sunt pacienţii cu imunitate deprimată, pacienţii cu scoruri APACHE II > 15 (4 %) sau cei
cu abcese intra-abdominale multiple, evidente la examenul chirurgical (10 %). Experienţa privind tratarea pacienţilor cu bacteriemie concomitentă (6 %) este, de asemenea, limitată. De aceea, se recomandă o atitudine terapeutică de precauţie în cazul acestor pacienţi.
Trebuie luată în considerare utilizarea unui tratament antibiotic asociat în toate cazurile în care tigeciclina urmează să fie administrată pacienţilor aflaţi în stare gravă, cu infecţii intra-abdominale complicate (IIAc) apărute în urma perforaţiilor intestinale evidente clinic sau pacienţilor cu stare incipientă de sepsis sau şoc septic.
Efectul colestazei asupra parametrilor farmacocinetici ai tigeciclinei nu a fost elucidat în mod corespunzător. Aproximativ 50 % din totalul excreţiei de tigeciclină se face pe cale biliară. De aceea, pacienţii care prezintă colestază trebuie monitorizaţi îndeaproape.
În cazul administrării tigeciclinei în asociere cu anticoagulante, pentru monitorizarea pacientului trebuie utilizate timpul de protrombină şi alte teste de coagulare corespunzătoare.
Apariţia colitei pseudomembranoase a fost raportată aproape în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, severitatea ei variind de la uşoară până la punerea în pericol a vieţii. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea oricărui medicament antibacterian.
Utilizarea tigeciclinei poate determina dezvoltarea exagerată a organismelor rezistente, inclusiv fungii. Pacienţii trebuie monitorizaţi atent pe durata tratamentului. În cazul apariţiei suprainfecţiilor vor trebui luate măsuri adecvate.
Rezultatele studiilor cu tigeciclină efectuate la şobolani au indicat o decolorare osoasă. Tigeciclina ar putea fi asociată cu decolorarea permanentă a danturii la om, în cazul utilizării în timpul dezvoltării acesteia.
Copii şi adolescenţi
Tygacil nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta sub 8 ani datorită decolorării danturii; totodată, nu este recomandat pentru utilizare la adolescenţii cu vârsta sub 18 ani datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.
Atentionari:
Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele tigeciclinei asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Poate apărea o stare de ameţeală, care poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Reactii adverse:
a. Rezumatul profilului de siguranţă
Numărul total al pacienţilor trataţi cu tigeciclină în cadrul studiilor clinice de fază 3 a fost de 1.415. S-au raportat reacţii adverse la aproximativ 41 % dintre pacienţii trataţi cu tigeciclină. Tratamentul a fost întrerupt datorită reacţiilor adverse la 5 % dintre pacienţi.
În cadrul studiilor clinice, cele mai frecvente reacţii adverse datorate tratamentului, în legătură cu medicamentul, au fost greaţa (20 %) şi voma (14 %) cu caracter reversibil, care au avut, de obicei, o apariţie timpurie (în zilele 1-2 de tratament) şi, în general, un grad de severitate uşor sau moderat.
Reacţiile adverse raportate în cazul utilizării Tygacil, inclusiv în studii clinice şi experienţa ulterioară punerii pe piaţă, sunt prezentate mai jos:
Categoriile de frecvenţă a apariţiei sunt definite astfel: Foarte frecvente (>1/10); Frecvente (>1/100 şi 1/1000 şi 1/10000 şi
Pentru reacţiile adverse identificate în cadrul experienţei cu Tygacil ulterioare punerii pe piaţă, prin intermediul raportărilor spontane în care frecvenţa de apariţie nu poate fi estimată, clasificarea se face ca frecvenţă necunoscută.
b. Rezumatul reacţiilor adverse
Infecţii şi infestări:
Frecvente: Pneumonie, abcese, infecţii
Mai puţin frecvente: Sepsis/şoc septic
Tulburări hematologice şi limfatice:
Frecvente: Prelungirea timpului de tromboplastină parţial activată (aPTT) şi a timpului de protrombină (TP)
Mai puţin frecvente: valoare crescută a International Normalised Ratio (INR)
Frecvenţă necunoscută: Trombocitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar:
Frecvenţă necunoscută: Reacţii anafilactice/anafilactoide
Tulburări metabolice şi de nutriţie:
Frecvente: Hipoglicemie
Mai puţin frecvente: Hipoproteinemie
Tulburări ale sistemului nervos:
Frecvente: Ameţeală
Tulburări vasculare:
Frecvente: Flebită
Mai puţin frecvente: Tromboflebită
Tulburări gastro-intestinale:
Foarte frecvente: Greaţă, vărsături, diaree
Frecvente: Durere abdominală, dispepsie, anorexie
Mai puţin frecvente: Pancreatită acută
Tulburări hepatobiliare:
Frecvente: Niveluri serice crescute ale aspartat-aminotransferazei (AST) şi niveluri serice crescute ale alanin-aminotransferazei (ALT), hiperbilirubinemie
Mai puţin frecvente: Icter, afectare hepatică, în principal de tip colestatic
Cu frecvenţă necunoscută: Insuficienţă hepatică
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
Frecvente: Prurit, erupţii
Cu frecvenţă necunoscută: Reacţii adverse cutanate grave, incluzând sindrom Stevens-Johnson
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:
Frecvente: Cefalee
Mai puţin frecvente: Reacţie la locul de injectare, inflamaţie la locul de injectare, durere la locul de
injectare, edem la locul de injectare, flebită la locul de injectare.
Investigaţii diagnostice:
Frecvente: Niveluri crescute ale amilazei serice, creşterea azotului ureic din sânge.
c. Descrierea reacţiilor adverse selectate
Efecte de clasă ale antibioticelor:
Colita pseudomembranoasă, care poate varia ca severitate de la uşoară la punerea vieţii în pericol
Creşterea excesivă a organismelor ne-sensibile, inclusiv fungi
Efecte de clasă ale tetraciclinelor:
Antibioticele din clasa glicilciclinelor sunt similare structural cu cele din clasa tetraciclinelor.
Reacţiile adverse specifice clasei tetraciclinelor pot include fotosensibilizare, pseudotumor cerebri, pancreatită şi un efect anti-anabolic care a condus la creşterea azotului ureic din sânge, azotemie, acidoză şi hipofosfatemie.
Tigeciclina ar putea fi asociată cu modificarea permanentă a culorii danturii, în cazul utilizării în timpul dezvoltării acesteia.
În cadrul studiilor clinice de fază 3, reacţii adverse grave în legătură cu infecţia au fost raportate mai frecvent la subiecţii trataţi cu tigeciclină (6,7%) decât la comparatori (4,6%). S-au observat diferenţe semnificative în ceea ce priveşte incidenţa sepsisului / şocului septic la subiecţii trataţi cu tigeciclină (1,5%) decât la comparatori (0,5%).
Valorile anormale ale AST şi ALT la pacienţii trataţi cu Tygacil s-au semnalat mai frecvent în perioada post terapie faţă de pacienţii trataţi cu comparator, unde acestea au apărut mai frecvent în perioada de terapie.
În cadrul studiilor de fază 3 şi 4 la pacienţi cu infecţii complicate ale pielii şi ţesuturilor moi şi infecţii complicate intra-abdominale, decesul a intervenit la 2,3% (52/2216) dintre pacienţii trataţi cu tigeciclină şi la 1,5% (33/2206) dintre pacienţii cărora li s-au administrat medicamente cu rol de comparator.
Copii şi adolescenţi
Există date limitate de siguranţă care provin dintr-un studiu de farmacocinetică cu doze repetate. În acest studiu nu au fost observate motive de îngrijorare noi sau neaşteptate privind siguranţa.
Supradozaj:
Nu sunt disponibile informaţii specifice cu privire la tratamentul în caz de supradozaj. Administrarea intravenoasă a unei doze unice de 300 mg de tigeciclină pe durata a 60 de minute la voluntari sănătoşi a produs o incidenţă crescută a cazurilor de greaţă şi vărsături. Tigeciclina nu poate fi îndepărtată prin hemodializă în cantităţi semnificative.
Interactiuni cu alte medicamente:
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.
Administrarea concomitentă a tigeciclinei şi warfarinei (doză unică de 25 mg) la subiecţii sănătoşi a condus la o scădere a clearance-ului R-warfarinei şi S-warfarinei cu 40 % şi, respectiv, 23 %, precum şi la o creştere a ASC cu 68 % şi, respectiv, 29 %. Mecanismul acestei interacţiuni nu este încă elucidat. Datele disponibile nu sugerează faptul că această interacţiune determină modificări semnificative ale INR. Cu toate acestea, întrucât tigeciclina poate prelungi atât timpul de protrombină (TP) cât şi timpul de tromboplastină parţial activată (aPTT), rezultatele testelor de coagulare relevante trebuie monitorizate îndeaproape în cazurile în care tigeciclina este administrată concomitent cu anticoagulante. Warfarina nu a afectat profilul farmacocinetic al tigeciclinei.
Gradul de metabolizare a tigeciclinei este mic. Din această cauză, nu se anticipează ca clearance-ul tigeciclinei să fie afectat de substanţele active care inhibă sau induc activitatea izoformelor CYP450.
In vitro, tigeciclina nu acţionează nici ca inhibitor competitiv şi nici ca inhibitor ireversibil al enzimelor CYP450.
Administrată la adulţii sănătoşi în dozele recomandate, tigeciclina nu a afectat rata sau gradul de absorbţie sau clearance-ul digoxinei (o doză de 0,5 mg urmată de doze zilnice de 0,25 mg). Digoxina nu a afectat profilul farmacocinetic al tigeciclinei. De aceea, nu este necesară ajustarea dozei de tigeciclină în cazul administrării concomitente cu digoxina.
În cadrul studiilor in vitro, nu a fost observat niciun antagonism între tigeciclină şi alte clase de antibiotice de uz curent.
Utilizarea concomitentă a antibioticelor cu contraceptivele orale poate scădea eficacitatea contraceptivelor orale.
Sarcina si alaptarea:
Sarcina
Nu există date adecvate privind utilizarea tigeciclinei la femeile gravide. Rezultatele studiilor la animale au arătat că tigeciclina poate dăuna fătului atunci când este administrată în timpul sarcinii. Riscul potenţial pentru om este necunoscut. După cum este cunoscut în cazul antibioticelor din clasa tetraciclinelor, tigeciclina poate, de asemenea, induce defecte permanente la nivelul danturii (decolorare şi defecte ale smalţului) şi o întârziere a proceselor de osificare la fetuşii expuşi in utero în a doua jumătate a perioadei de sarcină, precum şi la copiii cu vârsta sub opt ani datorită dezvoltării ţesuturilor cu un metabolism accelerat al calciului şi formării complexelor de chelat de calciu. Tigeciclina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.
Alăptarea
Nu se cunoaşte dacă acest medicament se excretă în laptele uman. În studiile la animale s-a constatat că tigeciclina se excretă în laptele femelelor de şobolan care alăptează. Deoarece în timpul tratamentului cu tigeciclină nu poate fi exclus un anumit risc potenţial pentru sugarul alăptat la sân, trebuie luate măsuri speciale de precauţie şi trebuie luată în considerare întreruperea alăptării.
Fertilitatea
Tigeciclina nu a afectat împerecherea sau fertilitatea la şobolani la expuneri de până la 4,7 ori doza zilnică la om, pe baza ASC. La femelele de şobolan, nu au existat efecte legate de substanţa activă asupra ovarelor sau ciclurilor estrale, la expuneri de până la 4,7 ori doza zilnică la om, pe baza ASC.
Prezentare ambalaj:
Pulbere pentru soluţie perfuzabilă (pulbere pentru perfuzie).
Liofilizat de culoare portocalie, sub formă de pulbere sau aglomerat.
Supradozaj:
Nu sunt disponibile informaţii specifice cu privire la tratamentul în caz de supradozaj. Administrarea intravenoasă a unei doze unice de 300 mg de tigeciclină pe durata a 60 de minute la voluntari sănătoşi a produs o incidenţă crescută a cazurilor de greaţă şi vărsături. Tigeciclina nu poate fi îndepărtată prin hemodializă în cantităţi semnificative.
Interactiuni cu alte medicamente:
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.
Administrarea concomitentă a tigeciclinei şi warfarinei (doză unică de 25 mg) la subiecţii sănătoşi a condus la o scădere a clearance-ului R-warfarinei şi S-warfarinei cu 40 % şi, respectiv, 23 %, precum şi la o creştere a ASC cu 68 % şi, respectiv, 29 %. Mecanismul acestei interacţiuni nu este încă elucidat. Datele disponibile nu sugerează faptul că această interacţiune determină modificări semnificative ale INR. Cu toate acestea, întrucât tigeciclina poate prelungi atât timpul de protrombină (TP) cât şi timpul de tromboplastină parţial activată (aPTT), rezultatele testelor de coagulare relevante trebuie monitorizate îndeaproape în cazurile în care tigeciclina este administrată concomitent cu anticoagulante. Warfarina nu a afectat profilul farmacocinetic al tigeciclinei.
Gradul de metabolizare a tigeciclinei este mic. Din această cauză, nu se anticipează ca clearance-ul tigeciclinei să fie afectat de substanţele active care inhibă sau induc activitatea izoformelor CYP450.
In vitro, tigeciclina nu acţionează nici ca inhibitor competitiv şi nici ca inhibitor ireversibil al enzimelor CYP450.
Administrată la adulţii sănătoşi în dozele recomandate, tigeciclina nu a afectat rata sau gradul de absorbţie sau clearance-ul digoxinei (o doză de 0,5 mg urmată de doze zilnice de 0,25 mg). Digoxina nu a afectat profilul farmacocinetic al tigeciclinei. De aceea, nu este necesară ajustarea dozei de tigeciclină în cazul administrării concomitente cu digoxina.
În cadrul studiilor in vitro, nu a fost observat niciun antagonism între tigeciclină şi alte clase de antibiotice de uz curent.
Utilizarea concomitentă a antibioticelor cu contraceptivele orale poate scădea eficacitatea contraceptivelor orale.
Sarcina si alaptarea:
Sarcina
Nu există date adecvate privind utilizarea tigeciclinei la femeile gravide. Rezultatele studiilor la animale au arătat că tigeciclina poate dăuna fătului atunci când este administrată în timpul sarcinii. Riscul potenţial pentru om este necunoscut. După cum este cunoscut în cazul antibioticelor din clasa tetraciclinelor, tigeciclina poate, de asemenea, induce defecte permanente la nivelul danturii (decolorare şi defecte ale smalţului) şi o întârziere a proceselor de osificare la fetuşii expuşi in utero în a doua jumătate a perioadei de sarcină, precum şi la copiii cu vârsta sub opt ani datorită dezvoltării ţesuturilor cu un metabolism accelerat al calciului şi formării complexelor de chelat de calciu. Tigeciclina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.
Alăptarea
Nu se cunoaşte dacă acest medicament se excretă în laptele uman. În studiile la animale s-a constatat că tigeciclina se excretă în laptele femelelor de şobolan care alăptează. Deoarece în timpul tratamentului cu tigeciclină nu poate fi exclus un anumit risc potenţial pentru sugarul alăptat la sân, trebuie luate măsuri speciale de precauţie şi trebuie luată în considerare întreruperea alăptării.
Fertilitatea
Tigeciclina nu a afectat împerecherea sau fertilitatea la şobolani la expuneri de până la 4,7 ori doza zilnică la om, pe baza ASC. La femelele de şobolan, nu au existat efecte legate de substanţa activă asupra ovarelor sau ciclurilor estrale, la expuneri de până la 4,7 ori doza zilnică la om, pe baza ASC.
Prezentare ambalaj:
Pulbere pentru soluţie perfuzabilă (pulbere pentru perfuzie).
Liofilizat de culoare portocalie, sub formă de pulbere sau aglomerat.