AMETEALA, ameteli, s. f. 1. Stare de semilesin, in care omul isi pierde simtul echilibrului si are impresia ca totul se clatina si se invarteste in jurul lui. Ii venea sa cada de ameteala. BUJOR, S. 122. Dumnezeu stie cit a ramas el acolo, pina s-a dezmeticit din ameteala ce-i veni cazind. ISPIRESCU, L. 100. Unia dondaneau ca nebunii, pina-i apuca ameteala. CREANGA, A. 84. Am strigat, iesind din ameteala ce ma cuprinsese intru auzul barbarelor numiri a buchilor. NEGRUZZI, S. I 9. Robinson… s-au cuprins de o ameteala cu greata. DRAGHICI, R. 9. 2. Fig. Pierderea stapinirii de sine, sub influenta, unei emotii sau a unei impresii puternice; incredere exagerata in propriile sale forte. Automultumirea si ameteala de pe urma succeselor sint cu atit mai primejdioase cu cit sarcinile complicate care stau in fata partidului cer o ridicare a nivelului intregii munci de partid si de stat. GHEORGHIU-DEJ, I. DEM. 29.
AMETEALA, ameteli, s. f. Stare in care omul isi pierde echilibrul din cauza unor tulburari circulatorii, vestibulare etc. – Ameti + suf. -eala.