Boala inflamatorie pelvina
- Informatii Generale
- Cauze
- Simptome
- Tratament
Informatii generale
Boala inflamatorie pelvina (prescurtat BIP) cuprinde o gama larga de infectii ale tractului genital feminin superior. BIP poate presupune o infectie a endometrului (endometrita),o infectie a trompelor uterine (salpingita), a ovarului (ooforita), a peretelui uterin(miometrita) sau ale unor portiuni ale peritoneului(peritonita).
Boala inflamatorie pelvina poate fi acuta sau cronica. BIP acuta se refera la trompe si la sechelele (urmarile) infectiei tubare (trompele uterine), cum ar fi distrugerea structurii normale a trompelor uterine si functiilor acestora.
BIP cronica consta in aparitia hidrosapingsului (lichid in trompele uterine), infertilitatii, durerilor permanente.
Cauze
CAUZA este o infectie polimicrobiana cauzata de bacteriile ce sunt considerate flora normala a colului si vaginului (prin flora normala se intelege existenta de bacterii care nu provoaca rau organismului)
Evenimente declansatoare:
1.Perioadele menstruale.
In timpul menstruatiei endometru (mucoasa care captuseste uterul) se degenereaza,acest eveniment fiind un bun mediu de cultura (de infectare). Majoritatea BIP acute apar in aceasta perioada, de aceea o igiena riguroasa a organelor genitale externe este absolut necesara
2.Actul sexual.
Lichidul seminal (sperma) incarcat cu bacterii este impins in uter iar contractiile uterine pot facilita ascensionarea bacteriilor. Este foarte util pentru a preveni acest eveniment sa se foloseasca prezervativul sau metode contraceptive de bariera (care sa blocheze introducerea spermei in uter),cum ar fi diafragme sau spume.
3.Evenimente iatrogene (produse prin acte medicale)
-avortul la cerere
-montarea dispozitivelor intrauterine(sterilete)
-histerosalpingografia (evidentierea trompelor si ovarelor cu substanta de constrast)
Simptome
a. Sensibilitate (jena) in regiunea abdomenului inferior
b. Sensibilitate anexiala (a ovarelor)
c. Sensibilitate la mobilizarea uterului
Pe aceste criterii clinice care sunt inalt reprezentative pentru boala inflamatorie pelvina se poate deja face un tratament empiric (fara a se cunoate exact factorul declansator).
d.Temperatura mai mare de 38,5 C
e.Secretie vaginala anormala (vascoasa, inchisa la culoare, urat mirositoare, abundenta)
Investigatii paraclinice
Teste inflamatorii crescute (care indica prezenta inflamatiei si a infectiei)-VSH (viteza de sedimentare a hematiilor), proteina C reactiva, fibrinogen, leucocite.
Hemocultura (analiza de sange care identifica bacteria declansatoare a bolii) pozitiva
Ecografia
Punctia fundului de sac vaginal (sacul Douglas),situat in partea superioara a vaginului. Daca se obtine un lichid purulent se banuieste o boala inflamatorie pelvina. Din acest lichid se poate face o cultura care poate ajuta la selectia antibioticului.
Tratament
Tratamentul afectiunii trebuie sa includa intotdeauna ambii parteneri ,tinand cont ca majoritatea BIP au drept cauza transmiterea microbilor prin contact sexual.
In functie de severitatea afectiunii tratamentul poate fi ambulator (facut acasa) sau se recurge la spitalizare.
1.Tratamentul ambulator
1.1.BIP moderata
Se recurge la una din cele doua scheme de tratament
a.Ceftriaxon 250 mg intramuscular plus doxiciclina 100 mg oral la 12 ore
-durata tratamentului este de 14 zile
b.Ofloxacina 400 mg oral la 12 ore plus clindamicina 450 mg oral la 6 ore
sau metronidazol 500 mg oral la 12 ore
-durata tratamentului este tot de 14 zile
1.2.BIP acuta severa
Trebuie utilizata una dintre urmatoarele combinatii de antibiotice cu spectru larg (care actioneaza asupra majoritatii bacteriilor)
a.Cefoxitin 2 g intravenos la 6 ore sau cefotetan 2 g la 12 ore plus
doxicilina 100 mg intravenos la 12 ore
b.Clindamicina 900 mg intravenos la 8 ore plus gentamicina 80 mg
la 8 ore
-semnele de ameliorare includ scaderea febrei ,scaderea sensibilitatii
abdominale si a celei uterine si anexiale care ar trebui sa se produca
in primele 72 de ore
-daca se observa o ameliorare clinica a starii pacientei,tratamentul se
continua cel putin inca 48 de ore de la imbunatatirea evidenta a starii
generale,si apoi se continua administrarea a 100 mg doxicilina la 12
ore timp de 14 zile
2.Spitalizarea
Spitalizarea pacientelor cu BIP se ia in considerare daca:
a.Diagnosticul este incert
b.Daca se impune o excludere a diagnosticelor diferentiale, cum ar fi apendicita sau sarcina extrauterina (care evolueaza cu simptome si semne asemanatoare BIP)
c.Afectiune severa (varsaturi, deshidratare, febra ridicata)
d.Paciente necooperabile care nu respecta tratamentul
e.Paciente cu SIDA
f.Esecul unui tratament ambulator
g.Nu poate fi asigurata urmarirea evolutiei in urmatoarele 72 de ore de la instituirea tratamentului ambulator
Sursa foto: www.askdoctork.com
Articole Medicale
-
Beneficiile sfeclei rosii – Leguma care te pune pe picioare dupa orice boalaSfecla roşie se numără printre cele mai sănătoase legume de pemai mult...
-
Kilogramele in plus – Exces alimentar sau probleme de sanatate ?De multe ori atunci cand vedem o persoana cu probleme de greutate,mai mult...
-
Valori normale ale HCG in sarcinaHCG (gonadotropina corionica umana) mai este cunoscut si sub numelemai mult...
-
Trec printr-un episod depresiv?Depresia scade calitatea vietii si afecteaza starea de bine amai mult...
-
Stresul e o boala?Hans Selye, cel care a spus ca lipsa stresului inseamna moarte si celmai mult...
-
Pot fi periculoase alunitele?Este o intrebare foarte interesanta la are foarte multi oameni semai mult...