Adenomul de prostata este definit printr-un complex de simptome urinare joase şi o scădere a parametrilor de flux urinar, în contextul măririi de volum a prostatei. Cauza aparitiei adenomului de prostata nu este complet lămurită, insa s-a stabilit legătura intre înaintarea în vârstă şi rolul testosteronului in aparitia acestei afectiuni.
Dezvoltarea in exces a tesutului prostatic are drept consecinţă apariţia unui obstacol în scurgerea urinei la nivelul uretrei prostatice. Muşchiului vezical se hipertrofiaza pentru a amplifica contracţiile si a depăşi obstacolul.
Manifestările clinice in adenomul de prostata sunt reprezentat prin:
Simptome obstructive:
Iniţiere dificilă a micţiunii
Jet urinar diminuat (slab)
Disurie (urinare dificilă)
Micţiune prelungită
Senzaţia de golire incompletă a vezicii
Retenţia de urină
Pseudo-incontinenţa prin prea plin
Simptome iritative:
Micţiunea imperioasă
Polakiurie
Nicturie
Pseudo-incontinenţă prin “urgenţă micţională”
Retenţia de urină, imposibilitatea de a urina, jetul urinar diminuat sunt probleme frecvent intalnite in randul pacientilui cu adenom de prostata. Pentru a ameliora simptomele urinare trebuie evitati factorii care agraveaza simptomatologia si este recomandat tratamentul corespunzator al bolii.
Factori favorizanţi care accentueaza obstrucţia sunt:
expunerea la frig, umezeală
şedere prelungită
consum de alcool, condimente
afecţiuni de vecinătate, în special ano-rectale
medicamente cu efect parasimpaticolitic sau simpatomimetic.
Bolnavul cu retenţie acută de urină este de obicei agitat, nelinistit din cauza faptului ca are o senzaţie imperioasă de micţiune, insa nu poate elimina decât eventual câteva picaturi de urină, acuză dureri vii în hipogastru , iar la palpare se depisteaza globul vezical (vezica in tensiune plina cu urina).
In cazul globului evacuarea urinei prin sondaj vezical poate elimina cantităţi impresionante de aproximativ 1,5-2 litri de urină. În aceste condiţii se manifestă o forma particulara de incontinenta urinara numita pseudo-incontinenţa prin prea plin. Bolnavul “scapă” urină fără a putea controla sfincterul din cauza faptului ca a fost depasita capacitatea de distensie vezicală, iar presiunea intravezicală este mai mare decât cea de contenţie a sfincterului uretral voluntar.
Diagnosticul iniţial al adenomului de prostata poate fi stabilit de catre medicul de familie în ambulator si se presupune:
– anamneză detaliată – trebuie să se refere la simptomele caracteristice afectiunii prostatice si la alte boli pe care le prezinta pacientul
– scorul simptomatologic prostatic (IPSS) – încearcă să “obiectiveze” şi să cuantifice suferinţa bolnavului. Este un instrument de lucru util în evaluarea şi urmărirea evoluţiei clinice a unui bolnav, precum şi în aprecierea eficacităţii unei anumite terapii.
– examenul fizic: tuşeu rectal, examenul aparatului uro-genital
– examen clinic general – trebuie să permită, prin palparea hipogastrului, decelarea unei eventuale vezici cu urină reziduală.
– examen de urină – benzi colorimetrice (“dipstick”) sau sumar de urină. Acestea poate să releve leucociturie, ca semn al infecţiei urinare care complică retenţia cronică de urină sau hematurie microscopică. In primul caz este indicată efectuarea unei uroculturi. În cazul hematuriei investigaţiile trebuiesc conduse în direcţia confirmării sau excluderii concomitenţei cu o tumoră vezicală, sau o tumoră cu sediu înalt în tractul urinar: citologie urinară pentru celule maligne, cistoscopie, ecografie renală, urografie intravenoasă,
– nivelul creatininei in sange (creatininemie) pentru a determina severitatea obstructiei. Insuficienţa renala este prezentă la aproximativ 10% din bolnavii cu HBP.
– determinarea PSA (antigen prostatic specific) – este un marker valoros al afecţiunilor prostatei. PSA este o glicoproteină produsă în exclusivitate de epiteliul glandular prostatic a cărei funcţie este fluidifierea lichidului seminal. O mică parte este resorbită în sânge, unde poate fi detectată prin teste de mare sensibilitate.
Important de stiut! Nu se face recoltarea PSA imediat dupa:
contactul sexual ( la mai putin de 48h)
instrumentarea uretrala (<48h)
tuseul rectal (<48h)
episod acut de prostatita
dupa mersul pe bicicleta sau motocicleta
În cazul bolnavilor cu simptomatologie severă sau a celor la care diagnosticul iniţial ridică suspiciunea unor complicaţii, demersul diagnostic trebuie continuat de urolog. În afara examenului clinic, specialistul mai are la dispoziţie: ecografia, investigaţiile radiologice şi cele de urodinamică.
Echografia abdominală pune în evidenţă: prezenţa şi mărimea rezidiului vezical postmicţional, prezenţa şi volumul aproximativ al HBP, prezenţa eventuală a calculilor vezicali, starea aparatului urinar superior (morfologia şi dimensiunile rinichilor, staza uretero-pielo-caliceală). Echografia mai poate contribui la diagnostic prin decelarea unor afecţiuni concomitente: tumori vezicale, litiază renală, tumori renale.
Echografia transrectală permite aprecierea exactă a volumului HBP şi decelarea unor zone suspecte de adenocarcinom. În plus, prin mijloacele de ghidare a puncţiei bioptice se pot obţine biopsii ţintite din zonele suspecte.
Urografia intravenoasă cu substanţă de contrast şi-a pierdut în ultimul timp importanta care o avea în diagnosticul HBP, fiind înlocuită de examenul ecografic.
Investigaţiile urodinamice au scopul de a obiectiva gradul de obstrucţie subvezicală şi capacitatea funcţională a detrusorului. Din numeroasele investigaţii urodinamice s-a impus măsurarea fluxului urinar: uroflowmetria. Parametrul cu cea mai bună acurateţe pentru obstrucţia subvezicală datorată HBP este fluxul maxim pe secundă (Q max.)
Diagnosticul diferenţial
· Afecţiuni ale prostatei
– adenocarcinomul de prostată
– prostatitele
· Obstrucţii uretrale – fimoză
– stenoză de meat uretral
– uretritele
– strictură de uretră
– calculi uretrali
– carcinomul uretrei
· Afecţiuni ale vezicii – cistite
– litiază vezicală
– tumori vezicale
– hipertrofia sau scleroza colului vezical
– vezica neurogenă
– disfuncţii detrusoriene miogene
– dissinergii vezicosfincteriene
· Afecţiuni generale cu poliurie
· Tumori pelvine compresive
· Afecţiuni ale SNC
Recomandari legate de schimbare stilului de viata pentru pacientii cu adenom de prostata:
- reduceti aportul de lichide seara si nu mai consumati deloc lichide cu doua ore inainte de culcare, pentru a scadea frecventa urinarilor in timpul noptii si disconfortul produs de acestea.
- mergeti la toaleta si incercati sa urinati cat de mult puteti inainte de a pleca de acasa deoarece pe parcursul zilei exista posibilitatea sa nu aveti acces la o toaleta.
- trebuie evitat consumul de cafea si alcool, care pot avea un efect diuretic, crescand astfel eliminarea de lichide si marind frecventa urinarilor.
- utilizati tehnica de mictiune dubla – asteptati cateva momente dupa ce ati terminat de urinat, pentru a incerca din nou pentru a asigura golirea vezicii urinare.
- recurgeti la trucurile de distragere mentala cu scopul de a diminua/anula nevoia imperioasa de a urina si a scadea frecventa urinarilor.
- tratamentul medicamentos trebuie revizuit periodic, in mod special medicamentele antihipertensive sau antidepresive
- preveniti sau tratati constipatia deoarece aceasta poate determina o presiune suplimentara asupra vezicii urinare.
Monitorizarea evolutiei bolii presupune:
evaluarea evolutiei simptomelor urinare, cu identificarea celor nou aparute daca este cazul
dozarea PSA
tuseul rectal
Sursa foto: www.dralexurology.com
