Substanta activa: ketotifenum

Indicatii:

Zaditen picături oftalmice conţine ketotifen, care este o substanţă antialergică.
Zaditen picături oftalmice se utilizează pentru tratamentul afecţiunilor oftalmologice cauzate de alergia la polen cum ar fi înroşire, mâncărime sau lăcrimare excesivă.
Zaditen previne manifestarea reacţiei alergice prin faptul că opreşte acţiunea histaminei. Histamina este cea care cauzează înroşirea ochilor, umflarea acestora, lăcrimarea şi senzaţia de mâncărime.

Contraindicatii:

Zaditen picături oftalmice pot fi utilizate de adulţi, persoane în vârstă sau copii cu vârsta peste 3 ani.

Nu utilizaţi Zaditen picături oftalmice
- dacă sunteţi alergic la ketotifen sau la oricare dintre celelalte componente ale produsului medicamentos.

Administrare:

Doza recomandată este de o picătură în fiecare ochi, de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara).

Informaţii privind administrarea picăturilor
Daţi capul pe spate. Trageţi în jos cu un deget pleoapa inferioară. Ţineţi flaconul cu picături oftalmice în cealaltă mână, cu picurătorul în jos. Apăsaţi uşor pe flacon şi lăsaţi să cadă o picătura în ochi. Pentru a evita contaminarea, nu atingeţi vârful picurătorului de suprafeţele învecinate. Închideţi ochiul încă 1 minut. Acest lucru împiedică ca picătura să ajungă în gât prin canalul lacrimal.
Astfel, o mare cantitate din picătură rămâne în ochi şi poate trata afecţiunea. Repetaţi procedura pentru celălalt ochi.

Informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă simţiţi că efectul Zaditen picături oftalmice este prea puternic sau prea slab, sau dacă prezentaţi orice tip de reacţie adversă.

Dacă utilizaţi mai mult Zaditen picături oftalmice decât trebuie
Nu există nici un risc dacă accidental vă administraţi pe cale orală câteva picături de Zaditen picături oftalmice. De asemenea nu există nici un motiv să vă neliniştiţi dacă vă administraţi accidental mai mult de o picătură într-un ochi.

Dacă uitaţi să utilizaţi Zaditen picături oftalmice
Dacă aţi uitat să vă administraţi Zaditen picături oftalmice, utilizaţi-le imediat ce acest lucru devine posibil şi apoi reveniţi la modul de administrare obişnuit. Asiguraţi-vă că într-adevăr puneţi o picătură în fiecare ochi.

Informaţii importante privind unele componente ale Zaditen
Zaditen picături oftalmice în recipient unidoză nu conţine conservanţi.

Compozitie:

- Substanţa activă este ketotifen. Un mililitru picături oftalmice soluţie conţine 0,250 mg ketotifen sub formă de hidrogenofumarat de ketotifen 0,345 mg.
- Celelalte componente sunt: glicerol (E 422), hidroxid de sodiu (E 524) şi apă pentru preparate injectabile.
- Zaditen picături oftalmice în recipient unidoză nu conţine conservanţi.

Atentionari:

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Dacă aveţi vedere înceţoşată sau sunteţi obosit după ce aţi utilizat Zaditen picături oftalmice, trebuie să aşteptaţi până când aceste simptome au dispărut înainte să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Zaditen picături oftalmice
Zaditen picături oftalmice conţine clorură de benzalconiu, care poate afecta lentilele de contact moi.
Îndepărtaţi lentilele înainte să utilizaţi Zaditen şi nu le aplicaţi mai devreme de 15 minute după ce au fost utilizate picăturile. Este cunoscut faptul că clorura de benzalconiu poate decolora lentilele moi de contact.

Reactii adverse:

Ca toate medicamentele Zaditen picături oftalmice poate produce şi reacţii adverse.
La utilizarea Zaditen picături oftalmice pot apare unele dintre următoarele reacţii adverse:
- Dureri puternice sau răni punctiforme pe suprafaţa externă a corneei.
- Reacţiile adverse rare sunt vederea înceţoşată imediat după aplicarea oftalmică a picăturilor,
senzaţia de uscăciune a ochilor, reacţie alergică (inclusiv inflamarea feţei şi pleoapelor), agravarea reacţiilor alergice existente, precum astm şi eczeme, inflamarea suprafeţei oculare, dureri oculare, sensibilitate la lumină sau sângerare vizibilă sub suprafaţa ochiului.
- Pot să apară şi reacţii adverse rare ce afectează alte părţi ale organismului: dureri de cap, somnolenţă, mâncărimi ale pielii, eczeme, senzaţie de uscăciune a gurii sau alte reacţii alergice.

Dacă observaţi una sau mai multe reacţii adverse care nu sunt menţionate în acest prospect, luaţi legătura cu medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Interactiuni cu alte medicamente:

Dacă Zaditen este administrat concomitent cu alte medicamente oftalmice, între administrările celor două medicamente trebuie să fie un interval de cel puţin 5 minute.
Este posibil ca Zaditen picături oftalmice să crească efectul antihistaminicelor (medicamente antialergice),
alcoolului etilic şi poate avea influenţă asupra efectului anumitor medicamente care acţionează prin scăderea activităţii sistemului nervos central.
Ca regulă generală, trebuie să informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă utilizaţi sau aţi utilizat recent alt medicament, chiar dacă acesta este un medicament care se eliberează fără prescripţie medicală.

Sarcina si alaptarea:

Sarcina
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Nu există experienţă în privinţa utilizării medicamentului în timpul sarcinii.
Dacă sunteţi însărcinată sau doriţi să rămâneţi însărcinată, înainte să începeţi tratamentul cu Zaditen picături oftalmice, cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului referitor la utilizarea acestora.

Alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Ketotifenul se excretă în laptele matern, dar riscul afectării copilului este improbabil în cazul utilizării medicamentului în doze terapeutice.

Prezentare ambalaj:

Zaditen picături oftalmice sunt comercializate într-un flacon de plastic de 5 ml.

Conditii de pastrare:

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj sau pe flacon (dupa EXP.). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 250C, în ambalajul original.
A se utiliza în primele 4 săptămâni de la prima deschidere a flaconului.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.
Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.