Indicatii:

Sebivo este indicat pentru tratamentul hepatitei cronice B la pacienţii adulţi cu boală de ficat compensată şi semne de replicare virală, valoare plasmatică crescută în mod repetat a alanin aminotransferazei (ALT) şi cu semne histologice de inflamare activă şi/sau fibroză.

Contraindicatii:

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.

Administrare:

Tratamentul trebuie iniţiat de un medic cu experienţă în tratamentul infecţiei hepatitei cronice B.
Adulţi
Doza recomandată de Sebivo este de 600 mg (un comprimat) o dată pe zi, administrată oral, cu sau fără alimente.
Durata tratamentului
Nu se cunoaşte durata optimă a tratamentului. Trebuie avută în vedere întreruperea tratamentului, după cum urmează:
• La pacienţii cu AgHBe pozitiv, tratamentul trebuie administrat cel puţin până la conversia serologică HBe (pierderea de AgHBe şi pierderea ADN-ului HBV cu detectare anti-HBe în cazul a două probe de ser consecutive la interval de cel puţin 3-6 luni) sau până la conversia serologică HBs sau pierderea eficacităţii.
• La pacienţii cu AgHBe negativ, tratamentul trebuie administrat cel puţin până la conversia serologică HBs sau până când apar semne de pierdere a eficacităţii.
Insuficienţă renală
Nu este necesară modificarea dozei recomandate de telbivudină la pacienţii al căror clearance al creatininei este ≥ 50 ml/min. Se impune modificarea intervalului de administrare a dozei la pacienţii cu clearance-ul creatininei < 50 ml/min, inclusiv la cei cu boli renale în stadiul final (BRSF) cu hemodializă, după cum este prezentat mai jos:
Tabelul 1 Modificarea intervalului de administrare a dozelor de Sebivo la pacienţii cu insuficienţă renală
Clearance-ul creatininei (ml/min) Doza de telbivudină
≥ 50 600 mg o dată pe zi
30-49 600 mg o dată la fiecare 48 ore
< 30 (nu este necesară dializa) 600 mg o dată la fiecare 72 ore
BRSF* 600 mg o dată la fiecare 96 ore
* Boli renale în stadiul final
Modificarea propusă a dozei se bazează pe extrapolare şi este posibil să nu fie optimă. Nu s-au evaluat clinic siguranţa şi eficacitatea acestor recomandări cu privire la modificarea intervalului de administrare a dozelor. Prin urmare, trebuie monitorizate cu atenţie răspunsul clinic la tratament şi funcţia renală, în cazul acestor pacienţi.
Pacienţi cu boli renale în stadiul final
În cazul pacienţilor cu BRSF, Sebivo trebuie administrat după hemodializă.
Insuficienţă hepatică
Nu este necesară modificarea dozei recomandate de Sebivo la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
Copii şi adolescenţi
Sebivo nu este recomandat pentru utilizare la copii sub vârsta de 16 ani datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.
Vârstnici (cu vârste peste 65 ani)
Nu sunt disponibile date care să susţină recomandarea unei dozei specifice pacienţilor cu vârste de peste 65 ani.

Compozitie:

Fiecare comprimat filmat conţine telbivudină 600 mg.

Lista excipienţilor
Nucleu
Celuloză microcristalină
Povidonă
Amidon glicolat de sodiu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearat de magneziu
Filmul comprimatului
Dioxid de titan (E171)
Macrogol
Talc
Hipromeloză

Precautii:

Exacerbările acute severe ale hepatitei cronice B sunt relativ frecvente şi se caracterizează prin creşterea temporară a ALT plasmatice. Ulterior iniţierii tratamentului antiviral, valoarea ALT plasmatice poate creşte la anumiţi pacienţi, în timp ce nivelul seric al ADN-ului HBV scade. În medie, au trecut 4–5 săptămâni până la apariţia unei exacerbări la pacienţii trataţi cu telbivudină. În total, creşterile bruşte ALT au fost mai frecvente la pacienţii cu AgHBe pozitiv decât la pacienţii cu AgHBe negativ. În cazul pacienţilor cu boli hepatice compensate, această creştere a concentraţiei ALT plasmatice nu este însoţită, în general, de o concentraţie crescută a bilirubinei serice sau de alte semne de decompensare hepatică. Este posibil ca riscul decompensării hepatice – şi a unei exacerbări ulterioare a hepatitei – să fie crescut la pacienţii cu ciroză. Prin urmare, aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi cu atenţie.
De asemenea, s-au raportat exacerbări ale hepatitei la pacienţii care au terminat tratamentul împotriva hepatitei B. Creşterile bruşte ale ALT ulterioare tratamentului sunt asociate în mod normal cu o creştere a concentraţiilor plasmatice ale ADN-ului HBV şi s-a dovedit că majoritatea acestor cazuri sunt individuale. Cu toate acestea, sau raportat, de asemenea, exacerbări ulterioare tratamentului ale bolii severe – şi uneori fatale. Prin urmare, funcţia hepatică trebuie monitorizată la intervale regulate prin urmărire clinică şi de laborator timp de cel puţin 6 luni ulterior întreruperii tratamentului utilizat pentru combaterea hepatitei B.

S-a raportat apariţia acidozei lactice (în absenţa hipoxemiei), care uneori poate fi fatală, şi care este asociată de obicei cu hepatomegalia severă cu steatoză, în cazul utilizării analogilor nucleozid/nucleotid. Deoarece telbivudina este un analog nucleozid, acest risc nu poate fi exclus. Trebuie întrerupt tratamentul cu analogi nucleozid atunci când apar creşteri rapide ale concentraţiei aminotransferazei, hepatomegalia progresivă sau acidoza metabolică/lactică de etiologie necunoscută. Simptomele digestive benigne, cum ar fi greaţă, vărsături şi dureri abdominale, pot fi semne ale dezvoltării acidozei lactice. Cazuri severe, cu rezultat uneori fatal, au fost asociate cu pancreatita, insuficienţa hepatică/steatoza hepatică, insuficienţa renală şi concentraţiile crescute ale acidului lactic din plasmă. Se recomandă prudenţă atunci când se prescriu analogii nucleozid oricărui pacient (în special femeilor obeze) cu hepatomegalie, hepatită sau alţi factori de risc cunoscuţi pentru boli hepatice. Aceşti pacienţi trebuie urmăriţi cu atenţie.
Reacţii musculare
S-au raportat cazuri de miopatie şi mialgie în cazul utilizării telbivudinei la câteva săptămâni sau luni de la iniţierea tratamentului.
Trebuie avută în vedere miopatia, definită ca dureri musculare persistente inexplicabile şi/sau slăbiciune musculară, indiferent de gradul de creştere a concentraţiilor creatin kinazei, la pacienţii cu mialgii extinse inexplicabile, sensibilitate musculară sau slăbiciune musculară. Nu a existat, în cazul pacienţilor cu miopatie asociată telbivudinei, un model uniform în ceea ce priveşte gradul sau momentele de creştere a creatin kinazei. În plus, nu se cunosc factorii care predispun la apariţia miopatiei, în cazul pacienţilor cărora li se administrează
telbivudină. Pacienţii trebuie sfătuiţi să raporteze prompt orice durere musculară, sensibilitate sau slăbiciune musculară inexplicabilă persistentă. Tratamentul cu telbivudină trebuie întrerupt dacă se diagnostichează miopatia.
Nu se ştie dacă riscul de miopatie pe durata tratamentului cu telbivudină creşte prin administrarea concomitentă a altor medicamente asociate cu miopatia (de exemplu statine, fibraţi sau ciclosporină). Medicii care au în vedere tratamentul concomitent cu alte medicamente asociate cu miopatia trebuie să analizeze cu atenţie potenţialele riscuri şi beneficii şi trebuie să monitorizeze pacienţii, în vederea depistării oricăror semne sau simptome de dureri musculare, sensibilitate sau slăbiciune musculară inexplicabile.
Funcţia renală
Telbivudina se elimină în primul rând prin excreţie renală, prin urmare se recomandă modificarea intervalului de administrare a dozelor la pacien
ţii cu clearance-ul creatininei < 50 ml/min, inclusiv la pacienţii cu hemodializă. Nu s-a evaluat clinic eficacitatea modificării intervalului de administrare a dozelor. Prin urmare, trebuie monitorizat cu atenţie răspunsul virologic la pacienţii cu frecvenţă de administrare crescută.
Pacienţii cu ciroză fără decompensare
Datorită datelor disponibile limitate (aproximativ 3% din pacienţii înrolaţi au avut ciroză), telbivudina trebuie utilizată cu deosebită atenţie la pacienţii cirotici. Aceşti pacienţi trebuie atent monitorizaţi în timpul tratamentului şi după ce tratamentul a fost întrerupt în ceea ce priveşte parametrii clinici, biochimici şi virologici asociaţi hepatitei B.
Pacienţii cu ciroză cu decompensare
Nu există date privind eficacitatea şi siguranţa la pacienţii cu ciroză decompensată. Sebivo nu este indicat pacienţilor cu ciroză decompensată.
Pacienţii cu infecţie HBV rezistentă la substanţe antivirale
Datele disponibile nu susţin utilizarea telbivudinei în monoterapie în cazul pacienţilor cu infecţie diagnosticată cu virusul hepatitei B rezistentă la lamivudină. In vitro, telbivudina este activă împotriva tulpinilor HBV cu o singură mutaţie M204V, dar nu şi împotriva tulpinilor HBV cu o mutaţie dublă M204V/L180M sau mutaţie M204I. Nu a fost stabilită în studii clinice eficacitatea telbivudinei împotriva HBV care conţine mutaţia M204V.

Nu există date despre tratamentul cu telbivudină în cazul pacienţilor cu infecţie diagnosticată cu virusul hepatitei B rezistentă la adefovir. In vitro, telbivudina este activă împotriva tulpinilor HBV mutante N236T. HBV-ul cu substituţie A181V asociat codificării rezistenţei la adefovir a prezentat o sensibilitate redusă de 3 până la 5 ori la telbivudină în culturile de celule.
Procentul rezistenţei la telbivudină, confirmată din punct de vedere al genotipului, în studiul pivot, la 48 săptămâni, a fost de 2,7%.
Pacienţi cu transplant de ficat
Nu se cunosc siguranţa şi eficacitatea telbivudinei la pacienţii cu transplant de ficat.
Populaţii speciale
Sebivo nu a fost studiat la pacienţii cu hepatita B şi infecţie concomitentă cu alt virus (de exemplu pacienţi cu infecţie concomitentă cu virusul imunodeficienţei umane [HIV], virusul hepatitei C [VHC] sau virusul hepatitei D [VHD]).
Vârstnici
Studiile clinice cu telbivudină nu au inclus un număr suficient de pacienţii cu vârsta ≥ 65 ani pentru a determina dacă aceştia răspund diferit faţă de subiecţii mai tineri. În general, Sebivo trebuie prescris cu prudenţă pacienţilor în vârstă, din cauza frecvenţei mai mari a funcţiei renale diminuate datorate unei boli asociate sau utilizării concomitente a altor medicamente.
Generalităţi
Pacienţii trebuie sfătuiţi că tratamentul cu Sebivo nu a demonstrat că reduce riscul transmiterii altor persoane a virusului HBV prin contact sexual sau contaminare prin sânge.
Nu se recomandă utilizarea telbivudinei cu lamivudină deoarece într-un studiu de fază II răspunsul la tratament observat în cazul tratamentului combinat cu telbivudină şi lamivudină a fost mai scăzut decât în cazul telbivudinei administrate în monoterapie.
În prezent, nu există date privind eficacitatea şi siguranţa în ceea ce priveşte asocierea altor medicamente antivirale cu telbivudina.

Atentionari:

Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reactii adverse:

Evaluarea reacţiilor adverse se bazează în mod esenţial pe un singur studiu (007 GLOBE) în care 1367 pacienţi cu hepatită cronică B au primit tratament dublu-orb cu telbivudină 600 mg/zi (n = 680) sau cu lamivudină (n = 687) timp de până la 104 săptămâni.
Cele mai frecvent raportate reacţii adverse au fost clasificată ca fiind cu gravitate redusă sau moderată.
Tabelul 2 prezintă reacţiile adverse înregistrate în primele 52 săptămâni ale tratamentului în studiul 007 GLOBE grupate pe clase de sisteme, aparate şi organe şi de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: frecvente (≥1/100, Tabelul 2 Reacţiile adverse clinice la pacienţii cu hepatită cronică B, trataţi cu telbivudină 600 mg, raportate până în săptămâna 52 în studiul 007 GLOBE*
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente Ameţeală, cefalee
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente Tuse
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente Creşterea concentraţiei amilazei sanguine, diaree, creşterea lipazei sanguine, greaţă, dureri abdominale
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente Erupţii cutanate
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Frecvente Creşterea concentraţiei creatin fosfokinazei sanguine
Mai puţin frecvente Artralgie, mialgie, miopatie
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente Oboseală
Mai puţin frecvente Stare generală de rău
Tulburări hepatobiliare
Frecvente Creşterea concentraţiei alanin aminotransferazei sanguine
* Datorită mărimii lotului de subiecţi din studiul GLOBE, numărul de pacienţi este insuficient pentru a detecta evenimentele rare şi foarte rare.
S-au produs creşteri ale creatin kinazei de gradul 3/4 (> 7 x LSVN) în cazul a 7,5% din pacienţii trataţi cu telbivudină şi în cazul a 3,1% din pacienţii trataţi cu lamivudină până în săptămâna 52. Cele mai multe creşteri ale valorilor creatin kinazei au fost asimptomatice, iar valorile creatin kinazei au scăzut în general la următoarea vizită, în cazul în care tratamentul a fost continuat. În studiul pivotal, valorile crescute ale CK anterior
tratamentului şi rasa caucaziană au fost identificate la ambele grupe de tratament ca factori predispozanţi pentru creşteri de gradul 3/4 în timpul primului an de tratament.

În general, incidenţa creşterilor bruşte ale ALT de gradul 3/4 din momentul iniţial până în săptămâna 52 a fost 2,6% la pacienţii trataţi cu telbivudină şi 4,6% la pacienţii trataţi cu lamivudină. Incidenţa creşterilor bruşte ale alanin aminotransferazei (ALT) în cazul celor două grupuri de tratament este prezentată în tabelele 3 (din momentul iniţial până în săptămâna 24) şi 4 (din săptămâna 24 până în săptămâna 52).

Supradozaj:

Nu există informaţii în legătură cu supradozajul intenţionat cu telbivudină, dar i s-a administrat unui subiect o supradoză neintenţionată, care a fost asimptomatică. Dozele testate de până la 1800 mg/zi, de trei ori mai mari decât doza zilnică recomandată, au fost bine tolerate. Nu s-a determinat o doză maximă tolerată de telbivudină.

În cazul unui supradozaj, Sebivo trebuie întrerupt şi trebuie aplicat tratament general adecvat de susţinere, după cum este necesar.

Interactiuni cu alte medicamente:

Deoarece telbivudina se elimină în primul rând prin excreţie renală, administrarea concomitentă de Sebivo împreună cu alte substanţe care afectează funcţia renală (cum sunt aminoglicozidele, diureticele de ansă, compuşii cu platină, vancomicina, amfotericina B) poate afecta concentraţiile plasmatice ale telbivudinei şi/sau ale substanţei administrate concomitent. Asocierea telbivudinei cu aceste medicamente trebuie administrată cu
precauţie. Farmacocinetica la starea de echilibru a telbivudinei a rămas aceleaşi în urma administrării de doze multiple în asociere cu lamivudină, adefovir dipivoxil, ciclosporină sau interferon-alfa 2a pegilat. Nu s-a putut ajunge la nicio concluzie definitivă cu privire la efectele telbivudinei asupra proprietăţilor farmacocinetice ale interferonului pegilat, din cauza vari
abilităţii ridicate interindividuale a concentraţiilor de interferon alfa 2a
pegilat.
Telbivudina nu este un substrat, inhibitor sau inductor al sistemului enzimatic al citocromului P450 (CYP450). Prin urmare, potenţialul interacţiunilor medicamentoase mediate de CYP450, care includ Sebivo, este scăzut.

Sarcina si alaptarea:

Pentru telbivudină nu sunt disponibile date clinice privind utilizarea sa la femeile gravide. Studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe asupra sarcinii, dezoltării embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării post natale. Studiile la femelele de şobolan şi iepuri gestante au demonstrat că telbivudina traversează placenta. Studiile la femelele de iepuri gestante au demonstrat un travaliu prematur şi/sau avort, ca rezultat
secundar al toxicităţii materne. Sebivo trebuie utilizat în perioada sarcinii doar dacă beneficiul matern este mai mare decât riscul potenţial asupra fătului.
Nu există informaţii despre efectul telbivudinei asupra transmiterii virusului HBV de la mamă la nou născut. Prin urmare, trebuie să se recurgă la intervenţii adecvate, pentru a împiedica contactarea neonatală a infecţiei HBV.
La şobolan, telbivudina se excretă în lapte. Nu se ştie dacă telbivudina se excretă în laptele matern la om.
Femeile nu trebuie să alăpteze dacă li se administrează Sebivo.
Nu există informaţii clinice despre efectele telbivudinei asupra fertilităţii la masculi sau la femele. În studiile de toxicologie asupra funcţiei de reproducere, nu s-au observat semne potrivit cărora a fost afectată fertilitatea şobolanilor masculi sau femele în caz de expuneri sistemice de aproximativ 14 ori mai mari decât cele observate la oameni la doza terapeutică.

Prezentare ambalaj:

Comprimate filmate de culoare albă până la galben pal, ovale, inscripţionate cu „LDT” pe una din feţe.

Blistere din PVC/aluminiu
Mărimea ambalajului: 28 comprimate filmate.

Conditii de pastrare:

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.