Substanta activa: polividonum iodinatum
Producator: Novartis International AG Elvetia
Categoria: Afectiuni oftalmologice
Tip: Solutie oftalmica

Indicatii:

Tratament simptomatic al „ochiului uscat” (lacrimi artificiale necesare in conditiile unui film lacrimal calitativ deficitar sau/si ale unei secretii lacrimale insuficiente).
Umectant pentru lentilele de contact dure.

Contraindicatii:

Contraindicatiile pot aparea sau deveni cunoscute abia dupa inceperea tratamentului cu Oculotect fluid.
Oculotect fluid® nu trebuie folosit cand exista hipersensibilitate la unul din componenti (conservant).

Administrare:

In cazul in care nu exista alte indicatii, Oculotect fluid® se va administra in sacul conjunctival in functie de necesitati, de 5 ori pe zi sau mai des, pe o perioada stabilita de medic.

Se inclina capul pacientului pe spate, se trage pleoapa inferioara usor in jos si se administreaza o picatura in sacul conjunctival fara a atinge varful pipetei de mucoasa. Apoi se maseaza usor unghiul intern al ochiului. Se inchide flaconul imediat dupa folosire.

Actiune:

In cazul „ochilor uscati” insemnand insuficienta umectare a suprafetei oculare sau existenta unui film lacrimal calitativ deficitar, pot aparea tulburari de umectare care determina senzatie de arsura sau corp strain, fotofobie. Aceste tulburari pot fi ameliorate prin compensarea deficientelor calitative ale filmului lacrimal existent.

Oculotect fluid®, care contine polividon, este un apreciat inlocuitor al lacrimilor, formand o pelicula protectoare pe suprafata globului ocular, impiedicand aparitia leziunilor. Prin continutul in electroliti (magneziu, potasiu, sodiu), Oculotect fluid este foarte asemanator lacrimilor naturale si astfel este considerat ideal pentru terapia temporara de substitutie.

Compozitie:

Fiecare ml contine:
Substanta activa: polividon (greutate moleculara medie 29000) 50 mg; conservant: clorura de benzalconiu 0,05 mg; acid boric; clorura de calciu; clorura de magneziu; clorura de potasiu; clorura de sodiu; lactat de sodiu.

Atentionari:

Nu se lasa la indemana copiilor.

Reactii adverse:

Rar: reactii de hipersensibilitate (care apar, uneori, in cursul administrarii produselor ce contin polividon).

Pacientii a caror vedere se incetoseaza dupa administrarea produsului vor evita conducerea autovehiculelor.

Sarcina si alaptarea:

Nu exista date clinice privitoare la siguranta utilzariiri in sarcina si lactatie.