Substanta activa: lisinoprilum
Producator: Sandoz International GmbH Germania
Categoria: Hipertensiunea arteriala – HTA

Indicatii:

Comprimatele de Lisinopril Sandoz se utilizeaza pentru tratarea:
- hipertensiunii arteriale;
- insuficientei cardiace simptomatice;
- infarctului miocardic acut (atac de cord);
- complicatiilor renale la pacientii hipertensivi cu diabet zaharat.

Contraindicatii:

Nu utilizati Lisinopril Sandoz comprimate daca una dintre afirmatiile de mai jos este valabila in cazul dumneavoastra:
- sunteti alergic(a) la Lisinopril Sandoz sau la oricare dintre excipientii medicamentului;
- sunteti alergic(a) la alti inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA);
- ati suferit de edem al fetei, buzelor, limbii si/sau gatului, cu dificultatea de a inghiti sau de a respira;
- aveti o sarcina mai avansata de 3 luni.

Administrare:

Acest medicament trebuie administrat conform indicatiilor medicului dumneavoastra; nu utilizati mai mult decat doza recomandata.
Cititi instructiunile din prospect si eticheta produsului. Daca aveti nelamuriri, intrebati medicul dumneavoastra sau farmacistul.
Comprimatele de Lisinopril Sandoz se administreaza numai pe cale orala, la aceeasi ora in fiecare zi.
Pot fi administrate in timpul mesei sau in afara mesei.
Hipertensiune arteriala
Doza initiala recomandata este de 10 mg lisinopril; totusi, in cazurile grave medicul dumneavoastra poate decide o doza initiala de 2,5-5 mg lisinopril.
Odata obtinut controlul optim al tensiunii arteriale, doza uzuala de intretinere eficace este de 20 mg lisinopril, o data pe zi.
Daca tensiunea arteriala nu este tinuta sub control in interval de 2-4 saptamani, medicul dumneavoastra poate creste doza pana la maxim 80 mg lisinopril pe zi.
Insuficienta cardiaca
Doza initiala recomandata este de 2,5 mg lisinopril, o data pe zi. Medicul dumneavoastra poate creste aceasta doza, daca este necesar, la intervale de 2 saptamani sau mai mult, in trepte a cate 10 mg lisinopril sau mai mici.
Dupa un atac de cord
Doza uzuala recomandata este de 5 mg lisinopril in ziua 1 si ziua 2, apoi 10 mg lisinopril o data pe zi.
La pacientii diabetici cu probleme renale
Doza uzuala recomandata este de 10 mg lisinopril o data pe zi, dar poate fi crescuta de catre medicul dumneavoastra la 20 mg lisinopril o data pe zi.
Copii
Utilizarea Lisinopril Sandoz nu este recomandata la copii.
Pacientii care au avut recent un transplant de rinichi
Utilizarea de Lisinopril Sandoz comprimate nu este recomandata.
Ce se intampla daca ati uitat sa luati o doza?
Nu va ingrijorati daca ati uitat sa luati o doza; luati doza imediat ce va amintiti. Totusi, nu luati o doza dubla pentru a compensa doza uitata.
Ce se intampla daca ati luat prea multe comprimate de Lisinopril Sandoz?
Adresati-va imediat medicului dumneavoastra sau celui mai apropiat spital de urgenta. Luati cu dumneavoastra acest prospect sau cateva comprimate, astfel incat personalul medical sa stie ce ati luat.

Precautii:

Spuneti medicului dumneavoastra daca ati avut sau aveti vreo boala, in special:
- daca suferiti de afectiuni cardiace, cum este insuficienta cardiaca, ingustarea valvelor aortica sau mitrala (stenoza aortica sau mitrala), cresterea grosimii muschiului cardiac (cardiomiopatie hipertrofica);
- daca suferiti de afectiuni renale sau hepatice;
- daca ati urmat un tratament de desensibilizare cu venin de himenoptere (tratament pentru diminuarea efectelor unei alergii la veninul albinelor sau viespilor);
- daca suferiti de tuse, aceasta se poate agrava; prin urmare, discutati acest lucru cu medicul dumneavoastra;
- daca sunteti programat pentru o interventie chirurgicala sau anestezie, spuneti medicului dumneavoastra sau stomatologului ca luati Lisinopril Sandoz;
- daca utilizati suplimente cu potasiu sau diuretice;
- daca suferiti de diabet zaharat, medicul dumneavoastra poate decide sa ajusteze doza medicamentelor antidiabetice pe care le utilizati (cum este insulina).
Lisinopril Sandoz este mai putin eficace in scaderea tensiunii arteriale la rasa neagra.
In cazul in care nu stiti sigur daca vreuna dintre situatiile de mai sus este valabila in cazul dumneavoastra, discutati cu medicul dumneavoastra.

Atentionari:

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
Cand utilizati Lisinopril Sandoz comprimate, pot sa apara ameteala sau oboseala. Daca aceste simptome devin deranjante, nu trebuie sa conduceti vehicule sau sa folositi utilaje.

Reactii adverse:

Ca toate medicamentele, comprimatele de Lisinopril Sandoz pot avea reactii adverse.
Reactiile adverse intalnite in mod frecvent (care afecteaza intre 1 din 10 si 1 din 100 persoane) includ:
- ameteala;
- dureri de cap;
- hipotensiune arteriala;
- tuse;
- diaree;
- varsaturi (stare de rau);
- probleme renale.
Reactiile adverse mai putin frecvente (care afecteaza intre 1 din 100 si 1 din 1000 persoane) includ:
- tulburari ale starii de dispozitie;
- senzatie de intepaturi si furnicaturi;
- tulburari de gust;
- tulburari de somn;
- posibil atac de cord la pacientii cu risc crescut;
- cresterea pulsului;
- palpitatii;
- fenomen Raynaud (amorteala si furnicaturi in degetele de la maini si picioare);
- secretie nazala;
- stare de rau (greata);
- durere abdominala;
- indigestie;
- eruptie cutanata si/sau mancarimi;
- impotenta (incapacitatea de a mentine erectia);
- oboseala;
- slabiciune generala;
- cresterea nivelului ureei sau a valorilor enzimelor hepatice (se va lua in considerare in cazul testelor de laborator).
Reactii adverse rare (care afecteaza intre 1 din 1000 si 1 din 10000 persoane) includ:
- nivel scazut al hemoglobinei;
- confuzie;
- uscaciunea gurii;
- reactii alergice, cum sunt umflarea fetei, degetelor de la maini si de la picioare, buzelor, limbii si gatului;
- urticarie;
- caderea parului;
- insuficienta renala, care determina un nivel crescut al ureei din sange;
- marirea de volum a unuia sau a ambilor sani, la barbati.
Reactii adverse foarte rare (care afecteaza sub 1 din 10000 persoane) includ:
- anemie (paloare sau oboseala);
- echimoze neasteptate;
- niveluri scazute ale zaharului din sange;
- dificultati de respiratie;
- inflamarea pancreasului;
- insuficienta hepatica sau alte tulburari hepatice, cum este icterul (ingalbenirea pielii si/sau albului ochilor);
- tulburari cutanate severe, inclusiv sindrom Stevens-Johnson;
- productie redusa de urina si/sau trecerea mai putin frecventa a urinei.

Daca oricare dintre reactiile adverse de mai sus devine deranjanta sau daca observati oricare alte reactii adverse care nu sunt mentionate in acest prospect, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Interactiuni cu alte medicamente:

Informati medicul dumneavoastra sau farmacistul daca utilizati sau ati utilizat recent alte medicamente, chiar si dintre cele eliberate fara prescriptie medicala. Trebuie sa informati medicul dumneavoastra sau farmacistul mai ales daca utilizati unul dintre urmatoarele medicamente, deoarece acestea pot influenta efectul Lisinopril Sandoz sau Lisinopril Sandoz poate influenta efectul acestor medicamente:
- diuretice (cunoscute si sub numele de comprimate de eliminare a lichidelor) utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale, inclusiv diuretice care economisesc potasiul, cum sunt spironolactona, triamteren sau amilorid;
- suplimente cu potasiu sau inlocuitori de sare care contin potasiu;
- litiu (utilizat pentru tratarea depresiei);
- antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), inclusiv aspirina;
- alte medicamente utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale;
- anestezice;
- antidepresive triciclice/antipsihotice (medicamente utilizate pentru tratarea depresiei si a anumitor tulburari mentale);
- antidiabetice, cum este insulina (utilizate pentru tratarea diabetului zaharat).

Sarcina si alaptarea:

In cazul in care credeti ca sunteti insarcinata, daca sarcina are mai putin de 3 luni sau daca alaptati, trebuie sa discutati cu medicul dumneavoastra, deoarece utilizarea de Lisinopril Sandoz nu este recomandata. Daca sunteti insarcinata in mai mult de 3 luni, nu trebuie sa luati Lisinopril Sandoz comprimate. Medicul dumneavoastra va va sfatui ce trebuie sa faceti.

Prezentare ambalaj:

Comprimatele de Lisinopril Sandoz sunt ambalate in cutii de 30 comprimate.

Conditii de pastrare:

A nu se pastra la indemana copiilor.
Nu utilizati Lisinopril Sandoz comprimate dupa data de expirare tiparita pe ambalaj.
Lisinopril Sandoz nu necesita conditii speciale de pastrare.