túse s. f. – Act respirator reflex cauzat de imbolnavire. – Var. Mold. tusa. Mr., megl. tuse. Lat. tūssis (Puscariu 1781; REW 9016), cf. it., port. tosse, prov., cat., sp. tos, fr. toux.Der. tusi (mr. tusedz, tusire), vb. (a avea un acces de tuse), din lat. tussῑre (Puscariu 1782; REW 9015), cf. it. tossire, engad., port. tussir, prov., cat. tossir, v. fr. toussir, sp. toser, cuvint de uz general (ALR, I, 146); tuset, s. n. (acces de tuse); tusit, s. n. (access de tuse); tusitura, s. f. (tuse).
TUSE s. f. Expiratie brusca si zgomotoasa, de inten­sitate si frecventa variabila (uneori insotita de expecto­ratii) cauzata de imbolnavirea aparatului respirator, de alunecarea in trahee a unor corpuri straine etc. Aud mai departe de mine o tuse. PREDA, I. 100. Vechea ei tuse o necaji. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. Iarna trecuta il apucase o tuse neimblinzita. VLAHUTA, O. A. I 90. ◊ Tuse convulsiva v. convu1siv. – Varianta: túsa (BART, S. m. 61, ALECSANDRI, T. I 103, NEGRUZZI, S. II 154) s. f.