* scórbut n., pl. urĭ (fr. scorbut, d. rus. skórbot, care vine d. ol. scheurbuik, d. scheur, crapatura, si but, os, infl. de buik [germ. bauch] pintece; it. scorbuto). Med. O boala cauzata de saracirea singeluĭ in urma uneĭ rele hranirĭ si caracterizata pin ulcere, emoragiĭ, vatamarea gingiilor, caria dintilor si a falcilor, uscacĭunea peliĭ, paliditate, constipare, apoĭ diareĭe cu singe, rasuflare puturoasa, intristare, marazm si, in fine, moarte. E o boala generala epidemica orĭ sporadica, nemolipsitoare, fara frigurĭ si se iveste la oameniĭ imbulzitĭ pin corabiĭ orĭ pin inchisorĭ s.a. Cauza eĭ nu e numaĭ de cit sarea, ci maĭ ales lipsa de hrana proaspata, decĭ abuzu de conserve sarate, aeru inchis, frigu si umezeala. Se vindeca pin hrana proaspata [carne, legume, poame, maĭ ales portocale si lamiĭ, vin, lapte], caldura, aer curat si odihna trupuluĭ si a sufletuluĭ. V. gingivita.
SCORBUT s. n. Boala care se manifesta prin aparitia unor plagi deschise pe corp, prin singerarea gingiilor si pierderea dintilor, prin slabirea fortelor musculare etc. si care se datoreste lipsei de vitamina C in alimentatie. Dupa citeva saptamini de drum s-a ivit la bord boala scorbutului. BART, E. 274.