HOLERA, holere, s. f. 1. Boala epidemica grava, caracterizata prin crampe stomacale foarte dureroase, varsaturi si diaree. A si dat holera peste mine; si m-a framintat, si m-a zgircit circel, si-mi ardea sufletul in mine de sete. CREANGA, O. A. 40. Vilcul bea, se vese­leste… De holera nici gindeste. ALECSANDRI, P. P. 38. ◊ Expr. A da holera in cineva = a intra spaima in cineva, a infricosa pe cineva. Cu cit mergem inainte, Direptatea-nainteaza, Da holera in ciocoi. BOLLIAC, O. 185. 2. Fig. Persoana urita si rea; ciuma, slutenie. Piei, necuratule, de pe fata pamintului, sa scape lumea de o ciuma si de o holera ca tine. ISPIRESCU, L. 48. – Accentuat si: hólera.
HOLERA, holere, s. f. 1. Boala epidemica grava, adesea mortala, provocata de o bacterie si caracterizata prin crampe stomacale foarte dureroase, varsaturi si diaree, care duc la o puternica deshidratare a organismului. ◊ Expr. A da holera in cineva = a se speria foarte tare, a intra spaima in cineva. 2. Boala infectioasa a pasarilor, cu evolutie grava, provocata de un microb; pasteureloza. 3. Epitet dat unei fiinte urate si rele. – Din lat. cholera, ngr. choléra, ucr. holera.