gúta (gúte), s. f.1. (Banat) Picatura, cantitate mica. – 2. (Trans.) Paralizie. – 3. Boala manifestata prin umflaturi ale articulatiilor. Lat. gŭtta (Puscariu 750; REW 3928; DAR). Ultimul uz este neol.; pentru cel de al doilea, cf. sb., cr., slov., mag., rut. gota „paralizie” (Cihac, II, 132); totusi, DAR crede ca acest sens s-a putut dezvolta in cadrul limbii rom.Der. gutos, adj. (care are guta).
2) *gúta f., pl. e (lat. gŭtta, picatura, din cauza ca se credea ca aceasta boala provine din infiltrarea umorilor). O boala de articulatiunĭ. Cind ataca minile [!] se cheama chiragra (vgr. heirágra, d. heir, mina, si agréo, apuc); cind ataca picĭoarele se cheama podagra (vgr. podágra, d. pûs, podós, picĭor, si agréo, apuc. V. pelagra). E o boala ereditara care se agraveaza bind ceaĭ, cafea, vin si mincind saraturĭ. Guta senina, amaŭroza. Guta sciatica, sciatica. V. artrita.