greáta (-éturi), s. f.1. (Inv.) Greutate, apasare. – 2. Lehamite, sila. – 3. Scirba, greata. – Mr. greata. De la greu, sau mai curind de la grea, cu suf. abstract -eata (DAR). Der. directa din lat. gravĭtĭes (Byhan 353) sau grevĭtĭa (Puscariu 732; Candrea-Dens., 758; REW 3855) este mai putin probabila. – Der. gretos, adj. (repugnant, scirbos; mofturos, nazuros); ingreta, vb. (a face sila); ingretalui, vb. (a ingretosa); ingretosa, vb. (a face greata).
GREATA, greturi, s. f. 1. Senzatie de varsatura care insoteste, in genere, tulburari ale organelor digestive. Doamna Vorvoreanu se cutremura si se facu verde de greata si de frica. DUMITRIU, N. 50. Nu stiu ce mi-a trecut pe la nas, ca-mi venea greata. STANCU, D. 177. 2. Fig. Scirba, dezgust, sila. Lasa sa cada cu greata vorbe de intrebare. SADOVEANU, Z. C. 232. Lenau… a fost stapinit de aceea ce numesc energic germanii: greata de a trai. IONESCU-RION, C. 86. Apolon nici ca-l baga in seama; dara viindu-i cu greata de atita cutezare, vru in cele din urma sa-i taie de unghisoara si sa-i arate ca nu-si cunoaste lungul nasului. ISPIRESCU, U. 109.