COMÓTIE, comotii, s. f. Zguduire puternica, brusca; cutremurare. (In forma comotiune) In puternicele comotiuni geologice, patura adinca si primitiva iesa la suprafata. HOGAS, DR. II 175. ◊ (Med., in e x p r.) Comotie cere­brala = soc puternic al creierului. Mort… in urma unei comotii cerebrale. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 3/2. – Pronuntat: -ti e. – Varianta: comotiúne s. f.
COMÓTIE, comotii, s. f. 1. Perturbare puternica, brusca a starii unui organ determinata de o lovire sau de o cadere. ◊ Comotie cerebrala = tulburare consecutiva a unui traumatism cranio-cerebral inchis. 2. Fig. Emotie violenta. – Din fr. commotion.