varsat de vant

Generalitati

Varicela sau vărsatul de vânt (denumirea din popor) este o boală infecto-contagioasă, specific umană cu răspândire extrem de largă de care pot suferi atât copii cât și adulții.

Această boală face parte din categoria „bolilor copilăriei”, fiind foarte frecventă în rândul copiilor, de obicei sub vârsta de 10 ani. Se întâlnește des în rândul copiilor care frecventează o colectivitate precum sunt creșele sau grădinițele.

Majoritatea persoanelor fac doar o singură data în viată vărsat de vânt. După ce o persoană a intrat în contact cu virusul și a fost infectată, acesta rămâne în organism și se poate reactiva în condiții de imunitate scăzută, mai frecvent la vârstnici. Infecția naturală în general determină imunitate pe viață.

Etiologia și sursa de infecție

Boala este determinată de Virusul Varicelo – Zosterian și reprezintă primoinfecția (prima oară când organismal uman intră in contact cu acest virus) acestuia.

Acest virus face parte din categoria virusurilor herpetice și determină 2 infecții diferite : VARICELA ( de obicei la
copii) si ZONA ZOSTER ( la adulți).
Virusul este extrem de contagios, afectand in special copii intre 2 si 10 ani ( infectia este rară sub varsta de 6 luni,
bebelușul fiind protejat de anticorpii materni);
Virusul se găsește mai ales la nivelul leziunilor de pe piele (in lichidul din vezicule), motiv pentru care ruperea
veziculelor poate duce la extinderea erupției.
Sursa de infecție e reprezentată de bolnavii de varicelă, iar transmiterea se face prin contact direct, de la persoană la persoană, cel mai adesea pe calea aerului (pe cale respiratorie – mucoasa bucala, nas – tuse, strănut, salivă). Mai rar se poate transmite prin intermediul obiectelor murdare de secreții provenite de la un bolnav cu varicelă (prin intermediul obiectelor contaminate sau a curenților de aer – de unde și numele de vărsat de vânt).
O altă cale de transmitere este transplacentar (de la mama la făt) – riscul fiind maxim in trimestrul II de sarcină.

Pacientul este contagios cu 1-2 zile inainte de aparitia erupției pe piele și până la 6-7 zile după apariția ultimului val
eruptiv, practic până ce ultima veziculă se transformă in crustă și se desprinde natural, în total aproximativ 14 zile.

Copiii din colectivități necesită obligatoriu izolare timp de 3 săptămâni până la căderea completă a crustelor.

Perioada de incubație :
– perioada de timp scursa din momentul infectarii pana la aparitia primelor semne de boala
– in general 14 – 21 zile

Manifestările clinice

Se descriu mai multe faze in evolutia varicelei. Astfel:

1. Perioada de invazie
– înainte să apară erupția pe piele, durează 1-2 zile;
– indispoziție, inapetență ( lipsa poftei de mâncare), astenie ( oboseală), dureri de cap ( cefalee), durere musculară;
– febra (de obicei in jur de 38 – 38,5C); sunt cazuri când febra poate depăși 39; – 39,5C fiind însoțită de frisoane, de
agitație sau chiar pot apărea convulsii;
– adenopatie (creșterea in dimensiuni a ganglionilor limfatici)
– uneori această faza a bolii poate lipsi sau este foarte ușoară, încât de foarte multe ori trece neobservată de câtre
părinți, nefiind sesizată.

2. Perioada de stare ( erupția)
Eruptia – apare inițial la nivelul trunchiului, în 2-5 valuri eruptive care se succed la interval de 1-3 zile, fiecare val
eruptiv fiind însoțit de un croșet febril. Concentrația veziculelor este mai mare la nivelul trunchiului și în regiunile
proximale ale extremităților.
Inițial apar macule (mici ridicături la nivelul pielii) care sunt mici, roșiatice (2-6mm), apoi apar papule (mai întinse
decât maculele și reliefate la suprafața pielii).

La 12-24 ore apar veziculele, asemănătoare unor „picături de rouă”. In evoluție, veziculele iși schimbă culoarea
continutului, care din limpede, galbui, devine tulbure, vezicula prezinta un fenomen de „ombilicare” la mijloc, ulterior
apare „crusta”. Stadiul de crusta poate tine 10-20 zile, in cazul in care  vezicula a fost intinsa sau leziunile au fost
confluente („unite”).

Elementele eruptive au o evoluție ciclică: macula (ore) →papulă (~24h) → veziculă (~48h)→ crustă→pe parcursul a 3 săptămânise desprind fără a lăsa cicatrici.

Eruptia din varicelă este însoțită de mâncărime ( prurit).

Pe parcursul evoluției bolii se pot vedea pe piele leziuni în diferite stadii de la vezicule, la cruste sau zone
hiperpigmentate.Cu cât vârstă pacientului este mai avansată cu atât evoluția poate fi mai serioasă și de mai mare
amploare ca intensitate a simptomelor. Erupția afectează toate porțiunile pielii, mucoasele (gura, pleoapele, mucoasa anală, genitală), pielea capului.

Pot aparea fenomene ca: laringită (cu ragușeală, stingerea  vocii), tuse productivă/umedă, rinoree abundentă (secreții nazale).

La nivelul mucoaselor veziculele capătă aspectul unor ulcerații superficiale (afte). Prezența veziculelor la nivelul cavității bucale poate determina dificultăți de alimentație care pot duce la refuzul alimentației, iar la nivel genital, poate determina usturimi la urinare.
După aproximativ 7 zile, crustele cad, rămânând o zonă ușor hiperpigmentată (culoare mai inchisă decât a restului pielii) care va dispărea în câteva zile. Numărul mediu al leziunilor este de 250-500, fiind mai numeroase la copiii mai mari și mai puține la cei sub vârsta de 5 ani.

Tratamentul la domiciliu

Obligatoriu pacientul va fi IZOLAT la domiciliu; Copiii trebuie să stea izolati până în momentul în care nu mai sunt
vezicule ci doar cruste; In general, evoluția bolii este favorabilă și se face către vindecare, în decurs de 7-21 zile.
Decizia de a ține pacientul izolat la domiciliu și de a nu îl interna într-un serviciu de specialitate (spital de boli
infecto-contagioase) se ia numai de către medicul care consultă pacientul.

Tratamentul medicamentos

  • Nu se administrează antibiotice, deoarece varicela este produsă de un virus, iar antibioticele nu au efect asupra  virusurilor.
  • Tratamentul va fi simptomatic și are rolul de a ameliora febra, mâncărimile/pruritul, tusea, durerile de cap.
  • Pentru a combate febra se vor administra antitermice de tipul Paracetamolului (atenție la copil nu depasiti 40mg/kg!) în asociere cu Nurofen, medicul de familie vă va recomanda dozele și schema de administrare.
  • Fiind vorba despre o infecție virală, tratamentul constă în administrarea de ACICLOVIR ( medicament antiviral), dar acesta este recomandat strict la indicația medicului de familie sau de către un specialist în boli infecțioase, fiind rezervat cazurilor severe;
  • Pentru prurit ( mâncarimea ce însoțește erupția) se recomandă medicamente din categoria antihistaminicelor ( ex. Fenystil, Aerius, Xyzal, Zyrtec), mixture mentolată, loțiune cu calamină; gel răcoritor pentru varicela Virasoothe.
  • Local – mucoase – la nivelul cavitatii bucale – toaleta repetata, colutoriu cu Glicerina/Aciclovir/Anestezina, Aftolizol, gargarisme cu Apa Bicarbonatata 4%, Gengigel (spray cu acid hialuronic), Tantum Verde, pe mucoase în forme mai severe, se pot administra soluții pentru care primiți rețeta de la medic.
  • In cazul suprainfectării se recomanda unguente cu antibiotice sau, după caz, antibioterapie sistemică ( antibiotice administrate oral sau intravenos, în funcție de severitate).
  • Administrarea de vitamine (vitamina A, grupul B, D, E, K,minerale,Vit C), eventual in preparate destinate special copiilor.
  • Antiviral – doze mari de vitamina C

Sursa foto: www.health.com

Dr. Diana Enachescu