Cauzele stresului sunt ritmul alert al desfasurarii activitatilor, multitudinea de responsabilitati la locul de munca, nevoia de a gasi un echilibru intre viata personala si cea profesionala, incercarea de a gasi un sens al propriei existente si relatiile insatisfacatoare cu cei din jur.Acestea au efecte ingrijoratoare asupra calitatii vietii, dar si asupra sanatatii.

In cazul stresului cel mai bine este sa ne relaxam, dar nu prin repaos sau somn ci prin indeplinirea unei actiuni constiente de calmare si intrare in contact cu sine, cu corpul si cu mintea, pentru un interval de 15-20 de minute in fiecare zi, ceea ce poate actiona asupra factorilor externi cat si asupra factorilor interni ai acestuia.

Bazele tehnicilor de relaxare sunt exercitiile de respiratie si vizualizare prin care se regleaza ritmul respirator si evolueaza treptat spre destindere musculara, spre concentrarea atentiei pe anumite zone ale corpului in care stresul este resimtit mai profund si relaxarea zonelor respective si spre vizualizarea propriei persoane in situatii fericite.

Aceste tehnici isi fac simtite efectele reprezentate de pregatirea pentru o situatie de viata ce declanseaza anxietate ,reglarea ritmului cardiac, reglarea respiratiei, imbunatatirea circulatiei sangelui si a capacitatii de concentrare, reducerea tensiunii musculare, a capacitatii de concentrare si a sentimentelor de frustrare si atingerea unor obiective personale.

Cateva tipuri de exercitii ce ajuta la reducerea stresului:

1)Inspirati numarand de la 101 la 103 in gand,apoi expirati numarand de la 101 la 103.Repetati acest lucru de 10 ori. Apoi reluati exercitiul prima dat inspirand si expirand rapid, a doua oara inspirand rapid si expirand prelung si incheiati inspirand si expirand ca la inceput.

2) Inspirati pe nas numarand in gand pana la 5, tineti-va respiratia numarand in gand pana la 7,expirati pe gura numarand in gand pana la 8 si repetati acest ciclu de respiratie de 10 ori.

3) Inspirati pe nas si expirati pe gura in mod regulat, stabilind un ritm propriu care sa fie confortabil si relaxant, apoi concentrati-va pe rand pe zonele corpului unde simtiti tensiune.Pastrand atentia interioara pe zona de tensiune, ganditi-va ca respectiva zona se destinde cu fiecare expiratie si inspiratie a dumneavoastra. Imaginati-va ca zona capata o senzatie placuta de relaxare si de caldura, iar dupa ce simtiti zona ce avea tensiune mai relaxata, faceti acelasi lucru cu o alta zona de tensiune a corpului.Pe toata durata exercitiului respirati in mod regulat, in ritmul stabilit initial.

Un medic psiholog va recomanda o metoda potrivita de relaxare stilului de viata abordat de dumneavoastra, in cazul in care stresul este prezent pe o perioada mai lunga de timp.